Binele si raul

Noi singuri, nu suntem capabili de o asemenea viata! De aceea Dumnezeu ne-a infipt in Cristos, ne-a zidit in Cristos, ne-a plantat in Cristos.

La sfârșitul vieții, Moise  a făcut o ultimă adunare cu poporul Israel și ca ultim apel al unui om care i-a învățat timp de 40 de ani, le spune:

”Iată că vă pun în față viața și binele, moartea și răul... Iau astăzi cerul și pământul ca martori împotriva voastră că ți-am pus în față viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești tu și descendenții tăi...” (Deut. 30:15, 19).

Pentru Moise, toate se concentrau în aceste două cuvinte: binele și răul. Binele era definit așa: ”Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui și să păzești poruncile Lui, legile Lui și rânduielile Lui” (v.16).

Apostolul Pavel rămâne la această  ofertă pe care ne-a făcut-o Dumnezeu prin Moise. Foarte puțini oameni iau în seamă aceste cuvinte scrise de apostolul Pavel:

”Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui, și anume, va da viața veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea și va da mânie și urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului si ascultă de nelegiuire. Necaz și strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul... Slavă, cinste și pace va veni peste oricine care face binele...” (Romani 2:5-10).

Textul acesta este pur și simplu trecut cu vederea de anumiți credincioși evanghelici, deoarece pare a propovădui mântuirea prin fapte, ori, spun ei, Pavel propovăduiește mântuirea ”prin har nu prin fapte”. Pavel nu se contrazice pe sine. El scrie clar, un capitol mai târziu, că Isus a murit și pentru credincioșii dinainte de răstignirea Lui (”în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu”, Rom.3:25). El mai scrie că păgânii care fac ”binele” (”lucrurile Legii”,Rom.2: 14-16), fără să cunoască Evanghelia, vor fi mântuiți și ei prin jertfa lui Isus. Adică toți oamenii care vor fi primiți în final de Dumnezeu vor fi primiți prin jertfa Fiului Său, fiindcă ”nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

Cu alte cuvinte, Dumnezeu ”va da viața veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea” (2:7). Dar o va da fiindcă El a iubit toată ”lumea” (Ioan 3:16) și fiindcă El ”voiește ca toți oamenii să fie mântuiți” (1 Timotei 2: 4).

Textul de care fac abuz atâția ”evanghelici” este Efeseni 2:8-9, unde Pavel scriee:

”Căci prin har ați for mântuiți, prin credință; și aceasta nu este de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Ei iau aceste două versete, le rup din context (versetul imediat dinainte și cel imediat după) și construiesc pe ele o întreagă teologie. Înainte de toate, ei traduc cuvântul grec haris prin ”dar nemeritat”, în loc să admită că în limbajul curent din limba greacă a Noului Testament cuvântul haris era folosit cu sensul de bunătate generoasă, sau mărinimie.

Versetele imediat anterioare spun:

”El (Dumnezeu) ne-a înviat împreună și ne-a făcut să ședem împreună în locurile cerești în Cristos Isus, ca să-Si arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului său, în bunătatea Lui față de noi în Cristos Isus.  Căci prin har ati fost mântuiți...”

Procedura stilistică ebraică este să repeți o ideie în versetul următor, dar prin alte cuvinte: După ce scrie ”nemărginita bogăție a harului Său”, Pavel vrea să fie mai clar și repetă cu alte cuvinte: ”în bunătatea Lui față de noi în Cristos Isus”.

În cartea mea ”Bunătate”, am dovedit clar și convingător că la Pavel, sensul principal al cuvântului haris este ”bunătate”. Oriunde în epistolele lui Pavel poți înlocui ”har” cu ”bunătate” și vezi că ceea ce scrie el capătă un înțeles mai clar.

Aceasta ne spune că Pavel a scris că noi am fost mântuiți prin bunătatea lui Dumnezeu.

Dar în versetele anterioare și în cel ce urmază, Apostolul Pavel ne spune ceva  și mai important: Bunătatea lui Dumnezeu față de noi este ”în Cristos Isus”. Prin nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu (1:19), noi am fost făcuți una cu  Cristos și am fost răstigniți împreună cu El, am murit împreună cu El, am înviat împreună cu El și am fost înălțați în locurile cerești împreună cu El. Toate acestea le-a făcut Dumnezeu prin puterea Lui și datorită imensei Lui bunătăți față de noi. Mântuirea noastră constă în această unire cu Cristos, prin care am fost scoși din ”împărăția întunricului” și am fost transferați în ”împărăția Fiului dragostei Sale” (Closeni 1:13). Pentru toate acestea noi n-am mișcat un deget. Toate sunt lucrarea puterii și a bunătății lui Dumnezeu. Dar să fim atenți la ce urmează.

Cu ce scop a făcut El toate acestea? Ne-o spune Pavel în versetul următor, adică versetul 10 din Efeseni 2:

”Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”.  Prepoziția ”pentru” are valoarea de ”în vederea”, sau ”cu scopul ca”. Adică: am fost făcuți una cu Cristos pentru ca noi să trăim un nou fel de viață, definită prin expresia ”fapte bune”, adică o viață caracterizată prin bunătate. Înainte am trăit o viață caracterizată prin fapte rele, acum trăim o viață caracterizată prin fapte care reflectă bunătatea lui Dumnezeu.

Noi singuri, nu suntem capabili de o asemenea viață! De aceea Dumnezeu ne-a înfipt în Cristos, ne-a zidit în Cristos, ne-a plantat în Cristos.

Cei care iau versetele 8 și 9 separate de context, dezvoltă din ele teoria că suntem mântuiți printr-un simplu act de credință prin care primim darul nemeritat al lui Dumnezeu fără nici o obligație! Căci, spun ei, dacă ni s-ar cere apoi să facem și noi ceva, prin aceasta s-ar anula caracterul nemeritat al darului. Falsitatea acestei interpretări se vede atunci când citești textul în contextul lui, așa cum am făcut noi mai sus.

Interpretarea noastră este confirmată de ceea ce scrie Pavel în continuare în capitolul 4 de la versetul 17 înainte: ”Să nu mai trăiți ca păgânii... căci voi nu L-ați învățat așa pe Isus...”.  Din ceea ce urmează rezultă că dacă l-am învățat bine pe Isus, am învățat că El a venit la noi ca să ne îmbrace în omul cel nou făcut după chipul lui Dumnezeu, de o dreptate și de o sfințenie și pe care o dă adevărul” (v.24) și apoi urmează lucrurile pe care trebuie să le facem ca să devenim oameni care au în ei chipul lui Dumnezeu. Acestea sunt faptele pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.

De asemenea, acestea sunt ”binele” pe care dacă îl alegi, alegi viața, cum spune Moise. Și acestea sunt ”stăruința în bine” despre care scrie Pavel că aduce după sine viața veșnică și slava, cinstea și pacea (Romani 2:7-10).

Categorii