Cultura Imparatiei lui Dumnezeu - partea 2

Vom incerca sa definim aici ce intelegem noi prin notiunea de cultura Imparatiei lui Dumnezeu.

Vom încerca să definim aici ce înţelegem noi prin noţiunea de „cultura Împărăţiei lui Dumnezeu”. Toate elementele acestei culturi sunt luate în primul rând din învăţăturile Domnului Isus, apoi din scrisorile apostolilor şi uneori vom lua şi din scrierile profeţilor Vechiului Testament.

Primul element din învăţăturile Domnului Isus este acela că Dumnezeu vrea ca oamenii să semene cu El. Pentru aceasta i-a creat, şi El urmăreşte cu consecvenţă să-Şi împlinească acest plan. Aceasta se vede din predica de pe munte şi în cea de pe câmpie, unde Domnul Isus ne cere să iubim ca Dumnezeu şi să fim buni ca Dumnezeu. El insistă că trebuie să fim miloşi şi să ne iertăm unii pe alţii aşa cum ne-a iertat Dumnezeu pe noi. Acelaşi lucru îl scrie şi apostolul Pavel: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţivă unii pe alţii, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos”, şi apoi devine şi mai specific: „Imitaţi-L pe Dumnezeu!” (Cornilescu traduce: „Urmaţi pilda lui Dumnezeu”, ceea ce este mult mai slab!). Pavel continuă: „Trăiţi în dragoste, după cum şi Cristos ne-a iubit” (Efeseni 4:31 şi 5:1-2).

Apostolul Ioan este şi mai categoric, scriind că „oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu; cine nu iubeşte nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4: 7-8).

Următorul element constitutiv al culturii Împărăţiei este respectul faţă de toţi oamenii, până acolo încât Isus ne spune că cine se mânie pe fratele său şi-i spune cuvinte jignitoare este vinovat de o crimă! De ce? Fiindcă Dumnezeu a iubit lumea, adică pe toţi oamenii, atât de mult încât a considerat că sunt atât de valoroşi că merită să-şi dea Fiul să moară în locul lor ca să-i scoată din domeniul răutăţii şi al urii! (Ioan 3:16). Cu alte cuvinte, să-i respectăm şi să-i cinstim, să-i onorăm pe toţi oamenii, fiindcă Dumnezeu le-a acordat valoare inestimabilă!

Un exemplu ilustrativ găsim la apostolul Pavel, care discută problema foarte sensibilă pe vremea aceea de a merge să mănânci la o cantină unde se servea carne dintr-o vită care fusese jertfită idolilor. Iată atitudinea lui Pavel: „Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus că nimic nu este necurat în sine şi că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat. Dar dacă faci ca fratele tău să se întristeze din cauza unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici prin mâncarea ta pe acela pentru care a murit Cristos!” (Romani 14: 14-15).

Toţi oamenii au valoare inestimabilă în ochii lui Dumnezeu. De aici decurge faptul că toţi oamenii au demnitate dată lor de Dumnezeu. De aceea ei trebuie să fie respectaţi şi cinstiţi, aşa încât niciodată să nu-i jignim prin cuvinte de ocară. Să-i respectăm şi să-i cinstim acordându-le dreptul de a decide pentru ei înşişi, aşa cum o face Dumnezeu.

Domnul Isus ne învaţă că cea mai mare poruncă este să-L iubim pe Dumnezeu cu toată fiinţa şi cu toată capacitatea noastră. A doua poruncă, tot atât de mare este să-i iubim pe toţi oamenii aşa cum ne iubim pe noi înşine. Din porunca aceasta a doua decurge ceva extrem de important. Iată cum ne-o explică apostolul Pavel: „De fapt, „Să nu comiţi adulter, să nu furi, să nu minţi, să nu pofteşti” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” ˝Dragostea nu face rău aproapelui!” (Romani 13:9-10).

Prin urmare, iubirea de oameni ne face să renunţăm la adulter, la minciună, la furt şi la orice alte înşelăciuni şi nedreptăţi. Iubirea este cea care ne determină să renunţăm la corupţia morală şi să ne transformăm în oameni morali. În loc să-i mai furăm pe alţii, învăţăm bucuria de a dărui altora, căci Domnul Isus ne spune că este mai multă fericire în a dărui, decât în a primi (vezi Fapte 20:35).

Introducem aici şi ceea ce oamenii numesc „regula de aur”: „Ce doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta se cuprinde toată Legea şi Profeţii” (Matei 7:12 şi Luca 6:31). Aceasta este capacitatea de a te pune în locul celuilalt  şi de a simţi ce simte el şi capacitatea de a căuta nu numai foloasele tale, ci şi pe ale celuilalt.

Apostolul Pavel rezumă această regulă de aur în aceste cuvinte: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini în felul acesta Legea lui Cristos” (Galateni 6;4).

Să mai adăugăm ceea ce ne spune apostolul Pavel despre cei care fac ceva ce n-ar trebui să facă: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea în vreo greşeală, voi care sunteţi spirituali să-l ridicaţi cu duhul blândeţii” (Gal.6:1) . Această regulă de viaţă este dezvoltată de Pavel într-o scrisoare către Timotei:  „Şi robul Domnului (adică fiecare dintre noi!) nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să-i înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare; să-i îndrume cu blândeţe pe adversarii de idei, cu speranţa că Dumnezeu îi va face să-şi schimbe gândirea ca să ajungă la cunoaşterea adevărului” (2 Tim.2:24-25).    

Acestea sunt cele mai de bază trăsături ale culturii Împărăţiei lui Dumnezeu.

Domnul Isus ne spune că dacă ascultăm de El şi suntem astfel de oameni, suntem sarea pământului, adică dăm un gust nou societăţii. Şi suntem lumina lumii, prin faptele noastre bune descrise mai sus (Matei 5:11-16). 

Iar apostolul Pavel ne spune că dacă suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, dacă suntem curaţi şi fără pată în mijlocul unei naţiuni corupte şi ticăloase, strălucim ca nişte lumini în lume şi dăruim lumii Cuvântul vieţii adevărate (Filipeni 2:15-16).                                                                        

Categorii