Cultura Imparatiei lui Dumnezeu - partea 3

Noi nu trebuie sa ne lasam definiti de cultura lumii din jurul nostru

Ca să înţelegem mai bine rostul culturii Împărăţiei lui Dumnezeu în actuala istorie, trebuie să ne uităm la două texte cheie, unul din Vechiul Testament şi celălalt din Noul Testament. Primul text este viziunea pe care i-a dat-o Dumnezeu profetului Daniel asupra istoriei. El a văzut înşiruirea de imperii (împărăţii) şi de împăraţi care vor veni în istorie, apoi adaugă ceva extrem de ciudat şi deosebit de important pentru noi:

„Dar în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o Împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii şi Ea însăşi va dăinui veşnic” (Daniel 2:44).

Am subliniat şi vă rog să observaţi că Împărăţia lui Dumnezeu nu vine la sfârşitul şireagului de impărăţii, ci în timpul lor! Dumnezeu Îşi ridică Împărăţia în timpul acestor împărăţii!

Ca să înţelegem şi mai bine cum stau lucrurile, adăugăm un text din apostolul Pavel, din scrisoarea către credincioşii din oraşul Filipi, din nordul Greciei (Macedonia): „Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos” (Filipeni 3:20).

Oraşul Filipi era o colonie romană, şi locuitorii acelui oraş ştiau ceva ce noi nu ştim. Iată ce. Roma avea armate uriaşe, de zeci de mii de oameni, plasaţi în diferite părţi ale imperiului. Soldaţii erau profesionişti. Ei erau angajaţi de foarte tineri şi stăteau în armată tot timpul, până la vârsta de 40 de ani, când erau scoşi la pensie. Iniţial, când ieşeau la pensie se aşezau în Roma, cu drepturi depline de cetăţeni romani. Dar Roma nu putea cuprinde toate acele mulţimi de oameni şi iată cum s-a rezolvat problema. În toate ţările care erau încorporate în imperiul roman au fost ridicate oraşe (cetăţi) speciale în care erau plasaţi soldaţii romani care ieşeau la pensie. Acolo erau căsătoriţi şi li se dădeau pământuri mănoase din jurul cetăţii. Aceşti colonişti aveau drepturi romane depline, ca şi cum ar fi fost în Roma. Obligaţia lor de colonişti era să arate civilizaţia şi cultura romană populaţiei din ţara aceea. Din când în când, împăratul venea cu mare pompă în vizită la colonie. Această venire (în greceşte parousia) era aşteptată cu mare nerăbdare şi cu multă anticipaţie de cetăţenii de acolo ai Romei, fiindcă el venea cu daruri şi în timpul vizitei lui aveau loc festivităţi şi petreceri deosebite.

Apostolul Pavel a întemeiat o Biserică în oraşul Filipi (vezi Faptele ap. cap.16). El aplică poziţia de colonişti, de cetăţeni ai Romei, credincioşilor creştini şi le spune că ei sunt cetăţeni ai cerului, şi că reprezintă cerul în Macedonia.

Raţiunea lor de a fi era să aducă civilizaţia şi cultura cerului pe pământul Macedoniei, în societatea acelei ţări. După învăţătura Domnului Isus, ei trebuiau să arate cum se face în Macedonia voia lui Dumnezeu aşa cum se face în ceruri. „În mijlocul unui popor ticălos şi corupt”, le scrie Pavel, „voi străluciţi ca nişte lumini în lume”. Cum anume? Arătându-le oamenilor cum se trăieşte după „Cuvântul vieţii”, adică după învăţăturile Domnului Isus şi ale apostolilor (Filipeni 2: 14-16).

Noi interpretăm textul despre cetăţenia  noastră în ceruri ca şi când n-ar mai trebui să ne intereseze ce se întâmplă pe pământ, ci să dorim să plecăm cât mai repede în ceruri. Pavel le spunea filipenilor că, aşa cum ei, cu cetăţenia lor romană, trebuie să aducă civilizaţia şi cultura Romei între macedoneni, tot aşa ei, cu cetăţenia în ceruri, trebuie să aducă civilizaţia şi cultura cerului în cetatea lor pământească.

Să lărgim acum imaginea. Aşa cum Roma a presărat în ţările imperiului colonii romane prin care să ilustreze cultura romană, Domnul Isus Şi-a trimis apostolii (şi după ei pe noi) să „plantăm Biserici”, adică nişte colonii ale cerului, în toate ţările pământului, ca să-i învăţăm pe oameni tot ce ne-a învăţat pe noi Isus şi să-i învăţăm cum se trăieşte după învăţăturile Lui şi ale apostolilor (Matei 28:19-20).

Şi astfel se împlineşte viziunea lui Daniel că în timpul acestor împăraţi şi împărăţii, în mijlocul tuturor ţărilor de pe pământ, Dumnezeu Îşi ridică Împărăţia Lui.

Cu ce scop? Ca că aducem aici ceea ce este în ceruri! Să introducem în umanitate o nouă civilizaţie şi o nouă cultură, definite pentru noi de Domnul Isus şi de apostolii Săi!

Noi nu trebuie să ne lăsăm definiţi de cultura lumii din jurul nostru, ci trebuie să definim şi să ilustrăm pentru poporul în care trăim o nouă cultură, cultura Împărăţiei lui Dumnezeu. Iată de ce a gândi în termenii de cultura Împărăţiei lui Dumnezeu nu este o ciudăţenie, ci este însăşi esenţa misiunii noastre pe pământ!

Categorii