De frica sau din dragoste? - partea 3

Mai mult. Motivatia da valoare actiunii tale, sau o descalifica.

Motivaţia este un concept foarte important. Ea îţi spune de ce să faci sau să nu faci un anumit lucru.  Motivaţia este impulsul care te determină să faci o anumită faptă sau acţiune. Motivaţia poate fi una aflată în interiorul persoanei: Faci un lucru fiindcă  îţi place să-l faci, fiindcă îţi dă satisfacţie dacă îl faci, fiindcă doreşti să îl faci, fiindcă este pasiunea ta să îl faci. Motivul poate fi unul exterior persoanei: faci un lucru fiindcă vei fi lăudat, vei fi răsplătit, vei deveni cineva, sau nu-l faci fiindcă ţi-ar fi ruşine de ce zice lumea, vei fi pedepsit, etc.

Mai mult. Motivaţia dă valoare acţiunii tale, sau o descalifică. Motivaţia dă nobleţe unei acţiuni, sau o face să fie dispreţuită.

Prima mea slujbă a fost cea de profesor de limba română la clasele 5-8 (timp de opt ani), apoi la clasele de liceu (timp de doi ani). Lucram cu băieţi şi fete la vârsta când încă se modelează caracterul. Eram şi diriginte şi la un moment dat, la Liceul la care lucram, am fost numit şi responsabil cu munca diriginţilor. În această calitate, l-am întrebat pe un profesor care era şi secretarul de partid al şcolii: „Spune-mi, te rog, ce motivaţii îmi sugerezi tu pentru a forma în aceşti elevi omul moral de care are nevoie societatea noastră?” S-a uitat la mine lung, apoi mi-a spus: „Iţi răspund sincer, dacă îmi promiţi că nu spui la nimeni ce ţi-am răspuns”. L-am asigurat de secretul acelei conversaţii şi atunci el mi-a zis: „Eu personal nu văd de ce aş fi corect şi cinstit şi bun. Eu vreau să urc pe scara socială şi ştiu că prin corectitudine, cinste şi bunătate nu voi urca niciodată. Ca să urc, trebuie să dau din coate, să trag sfori, să ung pe cine trebuie, etc. Asta-i tot ce-ţi pot spune.”

Cu alte cuvinte, secretarul de partid îmi spunea că el însuşi nu are nici o motivaţie pentru a fi un om de caracter. Dimpotrivă, societatea socialistă îl motivează în altă direcţie.

Acel fel de „educaţie”, care s-a imprimat în epoca „socialismului biruitor”, şi-a făcut efectul în special după căderea comunismului, când ţara a fost jefuită mai mult decât oricând în istorie. Caracterizarea generală a societăţii noastre este cuprinsă în cuvântul „corupţie”. De aproximativ zece ani încoace se duce lupta lăudabilă împotriva corupţiei şi singura metodă folosită este pedeapsa şi frica de pedeapsă.

Dar, aşa cum am afirmat în primul articol, societatea noastră este prinsă în ghiarele unui spirit al corupţiei. Şi spiritul acesta va descoperi noi metode de a continua necinstea, incorectitudinea,  nedreptatea şi hoţia. Când şi cum se va instaura la noi spiritul adevărului, al dreptăţii, al corectitudinii?

Îmi dau seama că am pus alături două planuri distincte. Pe primul plan, am vorbit de motivaţiile din mintea noastră care ne împing într-o direcţie sau alta. Apoi am vorbit de un „spirit” care ne inspiră şi ne determină într-o direcţie sau în alta. Acesta este un cu totul alt plan al existenţei. Aceste două planuri există în realitate şi noi trebuie să ţinem seama de amândouă. Vom vedea pe traseu cum se unesc şi cum se combină ele, atât în viaţa noastră personală, cât şi în viaţa societăţii noastre.

Vom continua cu discuţia despre motivaţie.

Am scris cu altă ocazie despre faptul că neurologia a constatat că noi suntem structuraţi pentru bunătate: când suntem buni, creierul ordonă unor glande să producă substanţe care fac ca totul în noi să funcţioneze bine; când suntem răi (incorecţi, necinstiţi, plin de ură, de duşmănie), creierul nostru ordonă altor glande să intre in acţiune şi acestea produc substanţe care ne otrăvesc şi ne îmbolnăvesc toată fiinţa. Prin urmare, iată o motivaţie extraordinară: este împotriva intereselor tale celor mai fundamentale să fii rău şi este cu totul şi cu totul în interesul sănătăţii şi al fericirii tale să fii bun! Am început să folosesc această motivaţie în predicile mele şi voi continua să o fac. Problema este că, după ce o viaţă întreagă ai trăit în răutate, este foarte greu să te schimbi şi să te faci bun. Când iei hotărârea să fi bun şi când începi să practici bunătatea, constaţi că ori nu ştii cum să procedezi, ori nu ai puterea să o faci. Şi chiar dacă reuşeşti întrucâtva, peste scurtă vreme te descurajezi şi revii la metodele tale de o viaţă.

Este nevoie de o motivaţie mult mai puternică şi de o putere care să te energizeze şi să continue să te energizeze ca să perseverezi pe calea bunătăţii.

Care este acea motivaţie? Ne-o spune profetul Isaia când scrie că va veni o vreme când oamenii de pe tot pământul nu vor mai face nici un rău fiindcă toţi Îl vor cunoaşte pe Dumnezeu (vezi Isaia 11:9).

Spus cu alte cuvinte, când Îl cunoşti pe Dumnezeu te faci bun! Când Îl cunoşti pe Dumnezeu numai faci rău!
Afirmaţiile acestea îi vor face pe mulţi să sară în sus de indignare: Noi mai greşim, noi mai facem câte un rău, dar suntem oameni credincioşi. Cum îndrăzneşti să spui că nu-L cunoaştem pe Dumnezeu?

Aici trebuie să facem o mare distincţie: A crede în Dumnezeu nu este egal cu a-L cunoaşte pe Dumnezeu! Sunt foarte mulţi oameni care spun că sunt credincioşi şi care sunt bisericoşi, dar care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

Atunci, ce înseamnă să-L cunoşti pe Dumnezeu?

Despre lucrul acesta vom scrie în articolele următoare.

 

(va urma)

Categorii