Escatologie personala (3)

Textul acesta este de cea mai mare importanta. Este textul despre rapirea noastra, a tuturor credinciosilor, la venirea Domnului Isus pe norii cerului. Sa urmarim cu atentie ordinea evenimentelor.

Pentru a căpăta o imagine totală despre destinul nostru, trebuie să ne uităm acum la ceea ce se va întâmpla cu trupul nostru. Fiindcă Domnul Isus este Înainte-mergătorul nostru, să ne uităm mai întâi ce S-a întâmplat cu El după învierea Lui din morţi. Iată ce ne relatează Evanghelistul Luca:

„Pe când vorbeau ei astfel, Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile şi la picioarele Mele. Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne nici oase, cum vedeţi că am Eu.” Şi după ce a zis aceste cuvinte, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, El le-a zis: „Aveţi ceva de mâncare?” I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. El le-a luat şi a mâncat înaintea lor” (Luca 24:36-43).

Ideea subliniată de Luca este că Isus avea un trup real, care putea fi pipăit şi cu care El putea mânca. La începutul cărţii Faptele apostolilor, tot Luca ne relatează momentul plecării lui Isus la cer: „După ce le-a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns de ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi le-au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Faptele ap. 1:9-11). Textul acesta ne spune că Domnul Isus se va coborî din nou „în acelaşi fel” cum a plecat, adică în acelaşi trup. De aceea, noi credem în revenirea „în trup” a Domnului nostru!

Să ne uităm acum ce se întâmplă cu noi când murim. Trupul nostru se  întoarce în ţărână, de unde a fost luat (Geneza 3:19; Elc.12:7 şi 2 Cor.5:1). Dar „noi” adică omul nostru din lăuntru „ avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână” şi „ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta ca să fim acasă la Domnul” (2 Cor.5:2,8). Deci, noi intrăm în locuinţa noastră cerească după ce am părăsit trupul acesta şi, evident, vom fi acolo într-o altă „casă” decât trupul acesta.

Dar, să nu ne grăbim să spunem „adio” pentru totdeauna trupului nostru. Noi suntem o unitate alcătuită din „duh (sau spirit), suflet şi trup” şi toate sunt foarte importante în planul lui Dumnezeu cu noi. Trupul nostru este „Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în noi” şi ni se cere să glorificăm pe Dumnezeu nu numai în duhul nostru, ci şi în trupul nostru ( Cor.3:16-17 şi 6:19-20) şi să nu nimicim Templul lui Dumnezeu (3:17).

Dumnezeu n-a terminat cu trupul nostru. El mai are un plan cu trupul acesta al nostru. Viitorul acestui trup al nostru este legat de viitorul actualei creaţii. Apostolul Pavel ne spune că:

 „creaţia aşteaptă cu o dorinţă înflăcărată revelarea copiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă deşertăciunii… cu speranţa că şi ea va fi eliberată din robia descompunerii ca să aibă parte de libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că până în ziua de astăzi toată creaţia suspină şi sufere durerile naşterii. Şi nu numai ea, ci şi noi, care avem primele roade ale Duhului, suspinăm şi aşteptăm înfierea (literal huio-thesia, adică „punerea în poziţia de fii”), adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în speranţa aceasta am fost mântuiţi” (Romani 8:10-24, traducere actualizată).

Acelaşi lucru ni-l spune Pavel mai pe scurt în aceste cuvinte:

„Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus  Cristos. El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului gloriei Sale (sau a trupului Său glorificat), prin puterea pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile” (Filipeni 3:20-21).

Pavel dezvoltă şi mai pe larg  planul lui Dumnezeu cu trupurile noastre  în 1 Corinteni 15, marele capitol al învierii Domnului Cristos şi al învierii noastre. După ce discută pe larg despre învierea Domnului, Pavel ne spune că acum, Cristos este în ceruri, de unde conduce operaţia de aşezare a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ (v.24-27) şi apoi discută problema trupurilor noastre. Iată ce scrie apostolul:
„Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în glorie; este semănat în neputinţă şi înviază în putere; este semănat trup firesc (natural) şi înviază trup spiritual. Dacă există un trup natural, există şi un trup spiritual. De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu; al doilea Adam a fost făcut un Spirit dătător de viaţă. Dar întâi vine nu ce este spiritual, ci ce este natural; ce este spiritual vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea vine din cer. Cum este cel pământesc aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc aşa sunt cei cereşti. Şi aşa cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.”

Iată evenimentul pe care-l aşteptăm:

„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire; şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (1 Corinteni 15: 42-40 şi 51-54).

Evenimentul acela glorios mai este descris de apostolul Pavel şi în 1 Tesaloniceni, unde el ne dă alte detalii importante.

În primul rând, trebuie să vedem ce se întâmplă cu cei care au murit deja şi sunt „acasă la Domnul”, şi se bucură cu El acolo de o viaţă glorioasă:

„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: Noi cei vii care vom rămâne până la venirea Domnului nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei şi astfel (în această stare de oameni cu trupuri glorificate,) vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:13-17. Sublinierile noastre, I.Ţ.).

Textul acesta este de cea mai mare importanţă. Este textul despre răpirea noastră, a tuturor credincioşilor, la venirea Domnului Isus pe norii cerului. Să urmărim cu atenţie ordinea evenimentelor.

1.     1. Domnul Isus Însuşi Se va coborî din cer;

2.     2. Dumnezeu va aduce împreună cu Isus pe toţi aceia care au adormit, adică au trecut în veşnicie până acum, „cei morţi în Cristos”;

3.     3. Cei ce vor veni împreună cu Isus „vor învia”, adică vor primi trupuri glorificate, asemenea trupului Domnului Isus după înviere, trupul cu care S-a dus El la cer;

4.     4. Noi, cei vii, care vom fi rămas pe pământ până atunci, „vom fi schimbaţi” (1 Cor.15:52), adică vom primi şi noi trupuri glorificate şi vom fi răpiţi, adică vom fi înălţaţi pe norii cerului şi ne vom alătura celor veniţi cu Domnul.

5.     5.Textul din 1 Tesaloniceni se opreşte aici, spunându-ne doar că „vom fi întotdeauna cu Domnul”. Dar, unde vom fi împreună cu Domnul? Ce se va întâmpla când vom fi cu toţi acolo cu Domnul Isus pe norii cerului? Imaginaţi-vă scena: Acolo pe norii cerului vom fi toţi cei mântuiţi din toate timpurile, de la Adam încoace. Acolo va fi şi Avraam, şi David, şi Isaia, şi toţi apostolii, şi toţi marii eroi ai credinţei din toate timpurile.

Încă odată: Ce se va întâmpla atunci? Momentul acela este prea măreţ, prea important ca să nu se întâmple atunci cel mai glorios eveniment atât din istoria omenirii, cât şi din istoria cosmosului.

Momentul acela este numit în Biblie „ziua Domnului”. Apostolul Petru este cel care ne spune ce se va întâmpla atunci:

„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el va arde”. Petru o numeşte şi „ziua lui Dumnezeu” şi continuă să ne spună ce se va întâmpla în ziua aceea: „cerurile aprinse vor pieri şi corpurile cereşti se vor topi de căldura focului. Dar noi, după promisiunea Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va domni dreptatea”       (2 Petru 3:10, 12-13).

Focul acela va avea rolul de a purifica întregul cosmos şi tot pământul: va fi ca un fel de pasteurizare a universului şi a pământului. Va fi momentul descris în Romani 8:18-24, când „creaţia va fi eliberată din robia descompunerii” şi „va avea parte de libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu” şi când va avea loc „răscumpărarea trupului nostru”.

Este evenimentul descris în Apocalipsa 5, când „cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la picioarele Mielului şi I-au cântat această „cântare nouă”:

„Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, din orice limbă, din orice popor şi din orice naţiune. Ai făcut din ei o Împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru. Şi ei vor împărăţi pe pământ” (Apocalipsa 5: 8-10).

Ultima propoziţie din acest text, subliniată de noi prin litere italice, ne spune ce va urma după ce am asistat pe norii cerului la conflagraţia prin care Domnul Isus a purificat tot cosmosul şi a făsut un cer nou şi un pământ nou: vom coborî cu toţii pe noul pământ. Vom face lucrul acesta la invitaţia Domnului Isus, în calitatea lui de Împărat:

„Veniţi,  binecuvântaţii Tatălui, de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:31-34).

Acesta este evenimentul descris de apostolul Ioan in Apocalipsa 21:

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu cetatea cea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii. El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi”. Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate” (Apocalipsa 21:1-5).

Categorii