Filosoful roman Gabriel Liiceanu ne lasa sa intelegem ca Biserica Ortodoxa romana comite o erezie!

În ultima vreme, se desfăşoară în presa românească şi pe bloguri o dezbatere furibundă despre „Catedrala mântuirii neamului”.

Iată că acum a intervenit în această discuţie şi Domnul Gabriel Liiceanu, profesor de filozofie la Universitatea din Bucureşti şi director al prestigioasei edituri Humanitas, cu un articol întitulat „Există catedrale ale „mântuirii neamului?”, publicat în „Contributors.ro” şi republicat în „Hotnews.ro”, vineri 20 mai, 2016. Domnia sa pune în discuţie însuşi numele de catedrală a „mântuirii neamului”, afirmând de la început că: „tema ascunde în ea ceva grav, ceva așezat dincolo de patimi, de opțiuni de existență sau de judecăți aleatorii. Ceva care ține mai degrabă de adecvarea sau inadecvarea credinței creștine la propriul ei obiect. Eventual, de o gravă inadvertență. Vreau să spun că sintagma aceasta, „mântuirea neamului”, atinge însăși rădăcina învățăturii creștine, făcând să se ofilească planta adevăratei credințe.”

Domnul Liiceanu îşi precizează propria lui credinţă despre această temă în aceste cuvinte:

“De nicăieri în Evanghelii nu rezultă că Isus a intrat în lume ca să mântuie un neam. În creștinism, mântuirea are în vedere asumarea de către Isus a naturii umane universale și ea îl privește pe fiecare individ în parte ca exemplar al acestei unice naturi. Persoana e cuanta credinței creștine, și nu neamul. Creștinismul creează spațiul individualului înlăuntrul unei umanități de semeni. Mântuirea nu are loc pe triburi, nu se petrece „la pachet”.  Ea presupune „adunarea într-unul singur a fiilor lui Dumnezeu”,  împrăștiați până atunci pe neamuri.”
Pentru susţinerea acestei convingeri, el îl citează pe ieromonahul Rafail Noica (fiul filosofului Constantin Noica), care,  răspunzând unei întrebări despre mântuirea poporului român ca neam, a răspuns:

„Eu nu știu că ne vom mântui ca neam. Când spun aceasta, nu înseamnă că disprețuiesc originile noastre sau orice element al realității vieții noastre naționale. (…) Dacă ne mântuim ca neam? Ce înseamnă să ne mântuim ca neam? Dumnezeu este Persoană și vorbește ca persoană. Tu, suflete, care mi-ai pus această întrebare, tu ești cel care te mântuiești. Poate că ești tătar, nu știu; cred că ești român, după cum ai întrebat, dar orișicine ai fi, tu ești cel care te mântuiești.                                                                                                                                           Trebuie trecut, totuși, dincolo de ceea ce ne limitează și ne desparte. Neamul nostru se cheamă Cristos. Sau, dacă vreți, neamul  nostru se cheamă Israel, adică poporul lui Dumnezeu. (…) Patria noastră nu este Rusia sau România sau Anglia, este Ierusalimul cel de sus; patria noastră este cea care vine, nu cea unde ne-am născut. Ne-am născut într-un «cuib», ca și păsările, și trăim în el până ce ne vor crește aripile, până ce vom zbura și noi, ca să ne luăm zborul veșnic.”

Dar dl Liiceanu merge mai departe şi ne semnalează faptul că „mântuirea pe neamuri” “a fost condamnată sub numele de etnofiletism (filetism naționalist) în Sinodul ortodox din 1872, organizat la Istanbul de Patriarhul Ecumenic Antim VI, ca erezie modernă a ortodoxiei: Biserica nu poate fi confundată cu destinul unei singure națiuni. Cu etnofiletismul, este vorba de ignorarea „întregii lumi creștine”, de punerea în paranteză a creștinătății de dragul unui singur neam” (Sublinierea noastră, I.Ţ.)

 

Filosoful Liiceanu spune despre cuvintele spuse de sihastrul Rafail Noica că ele “spun totul despre esenţa mântuirii şi adaugă: “Imi e greu să cred că adevărul lor le este străin înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe de la noi.” Şi apoi adaugă că tot aşa: “nu-mi pot imagina că ei (înalţii ierarhi) nu știu” că Sinodul din 1872 a hotărât că “mântuirea pe neamuri” este o erezie.

Cu alte cuvinte, dl Liiceanu ne lasă să înţelegem că înalţii ierarhi Bisericii Ortodoxe induc in eroare poporul roman cu bună ştiinţă şi că folosind sintagma “mântuirea neamului” ei comit o erezie, definită astfel de un sinod pan-orthodox.

Iată avertismentul esential adresat de dl Liiceanu poporului roman: “ orice revenire la ograda unui neam este o trădare a mesajului evanghelic și o cădere înapoi (tribală) în istoria speciei.”

Domnul Gabriel Liiceanu este unul dintre cei mai respectaţi intelectuali români de astăzi. Apartenenţa lui la religia ortodoxă este un fapt care nu poate fi contestat sau pus la îndoială. Analiza pe care o face el în articolul de mai sus conceptului de “mântuire a neamului” este clară şi de necombătut.

Oare înalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe nu iau în considerare acest sunet de trâmbiţă?                                                                                                                                      

Oare poporul român mai are nevoie de ceva şi mai puternic ca să se trezească?

Oare câţi o vor face?

Categorii