Istoria culturii europene in era crestina - partea 1

A avut loc o schimbare de paradigma. O paradigma este un cadru general mental pe care ni l-am creat si prin care intelegem lumea si viata.

În primele trei secole ale erei creștine, Europa a fost sub dominația culturii romane. Creștinismul era o religie ilicită și persecutată.

La începutul secolului al IV-lea, Împăratul roman Constantin a decis să dea religiei creștine statut de religie liberă, el însuși s-a încreștinat și treptat, în cursul secolului al IV-lea, religia creștină a fost făcută religie de stat și toate formele de religie păgână au fost scoase în afara legii.

Împăratului Constantin nu i-a plăcut învățătura lui Isus, în special cea din predica de pe munte, despre iubirea dușmanilor și despre bunătate și iertare. El dorea doar un Cristos cosmic, care să-l ajute în războaiele de cucerire și de dominație nemiloasă si brutală. Sinoadele alcătuite din episcopi, începând cu cel de la Nicea din anul 325, au căpătat sarcina să definească ce înseamnă religia creștină. O mare parte dintre acești episcopi erau puternic influiențați de filosofia greacă și formulările dogmelor și a practicilor creștine au fost și ele puternic influiențate de această filosofie.

Începând din secolul al V-lea, Biserica creștină oficială (catolică și ortodoxă) a căpătat putere absolută asupra gândirii și a culturii imperiului. Așa a început ceea ce noi numim ”evul mediu”, dar în istoriografia apuseană se numește ”evul întunecat” (dark ages). Este ciudat, dar oare nu este și semnificativ, că prin dominația Bisericii creștine de stat s-a intrat într-o epocă de întuneric! Dar trebuie precizat că această Biserică nu se mai baza pe învățăturile Întemeietorului creștinismului, ci pe formulări filosofice grecești și pe practici de origine păgână. Creștinismul acesta nu era bazat pe învățăturile Domnului Isus Cristos!

Pe la anul 1.300 d.Cr. a început o mișcare de înnoire, numită ”Renașterea”. Au apărut atunci mari scriitori, poeți, pictori, filosofi, astronomi și alți oameni de știință care au îndrăznit să spargă tiparele gândirii Bisericii și să introducă o gândire laică, în centrul căreia era plasat omul. De aici și denumirea de ”umanism”, dată filosofiei Renașterii. Prin aceasta, a avut loc o înflorire a stiințelor și a artelor.

Curentul Renașterii a slăbit puterea de dominare a Bisericii asupra gândirii oamenilor și lucrul acesta a facilitat apariția Reformei religioase, începută de Martin Luther în Germania în 1517. Martin Luther a avut meritul că a îndrăznit să înfrunte furia Bisericii catolice și să formuleze schimbări în însăși esența religiei creștine. Dar Luther era puternic influiențat de teoria lui Augustin că prin păcatul lui Adam natura umană a fost pervertită radical  (depravare totală), așa încât nici Dumnezeu nu mai poate schimba omul și deci, Dumnezeu se limitează la a da celor credincioși ”o justificare juridică”, pentru a-i putea duce în cer după moarte. În termeni teologici, Dumnezeu nu-i face drepți pe cei credincioși, ci numai îi declară drepți. Ioan Calvin l-a urmat pe Luther în această privință. Au trebuit să apară alte mișcări, cum au fost anabaptiștii, care au crezut în libertatea voinței umane și care au introdus o formă de creștinism bazat direct pe cele patru Evanghelii, creștinism care crede în puterea transformatoare a Duhului lui Dumnezeu. Anabaptiștii au apărut în anul 1525, au fost feroce persecutați atât de catolici cât și de luterani și de calviniști și în cele din urmă majoritatea au emigrat în America.

În Anglia, în sânul calvinismului de acolo, au apărut puritanii, care erau pasionați după sfințenia vieții și care au contribuit enorm la transformarea societății. În sânul luteranismului a apărut mișcarea pietistă, care și ea a propovăduit trăirea după Cuvântul lui Dumnezeu și a fost cea care a dus la înnoirea societății. Ceva mai târziu a apărut John Wesley, și acesta crezând puternic în libertatea voinței umane și țintind spre sfințirea vieții oamenilor.

Biserica Catolică, speriată de Reformă, s-a reorganizat prin Conciliul de la Trent și a pornit cu furie Contra-reformă, prin care, în țările care au rămas catolice   s-a înăsprit controlul asupra intelectualității si a artelor. Datorită Contra-reformei, se consideră că epoca Renașterii s-a încheiat (în jurul anului 1.600 d.Cr.)

Pe la anul 1.750 d.Cr., a apărut în Franța mișcarea numită Iluminismul. Cu câteva decenii în urmă, Isaac Newton formulase legile de bază după care funcționează natura. Lucrul acesta a dat o încredere extraordinară în oamenii de știintă că de acum pot nu numai să cunoască, ci și să stăpânească natura. Științele ”au luminat” mințile umane și le-au descătușat. De aici denumirea de ”iluminism”. Iarăși, mișcarea aceasta se definea ca fiind o eliberare din cătușele Bisericii Catolice. De data aceasta, mișcarea nu mai era numai împotriva dogmelor Bisericii, ci era explicit ateistă. Știința devenea opusul religiei. După ce mișcarea a început în Franța și s-a concretizat prin Revoluția Franceză (anul 1.789, d.Cr.), mișcarea s-a încetățenit puternic în Germania,  și unde, printre altele, a luat forma atacului deschis împotriva Bibliei, făcut chiar de niște teologi, care afirmau că au descoperit că Biblia este plină de erori și, deci, nu este demnă de crezare. Acești teologi au rămas în Universități și de acolo își desfășurau atacul împotriva religiei creștine, prin ceea ce se numea teologia liberală.

Tot în secolul al 19-lea a apărut și Darwin, cu teoria evoluției. Oamenii de știință atei au îmbrățișat cu pasiune teoria evoluției deoarece ea le dădea convingerea că au descoperit mecanismul prin care lumea a devenit ceea ce este prin sine însăși, independent de orice intervenție din afară.

Să ne întipărim bine în minte cele două forțe: (1) Prin teologia liberală a fost distrusă încrederea în Biblie ca și Cuvântul fără eroare al lui Dumnezeu, iar (2) Prin teoria evoluției se căpăta impresia că știința poate explica modul în care poate fi explicat tot ce există, fără să mai fie nevoie de o intervenție din afară.

Conform imaginii despre lume construită prin iluminism, materia și energia sunt veșnice și deci, universul actual a existat dintotdeauna. El este un mecanism uriaș, de sine stătător, funcționând pe baza legilor care îi sunt inerente. Nimeni din afara acestui mecanism nu poate interveni să-i afecteze funcționarea pe baza acestor legi. Una dintre consecințele acestei gândiri este că minuni nu pot să se întâmple și că profeții nu pot să aibă loc. Deci, minunile și profețiile din Biblie nu au avut loc.

Epoca începută prin iluminism a căpătat și numele de epoca modernă. A fi modern, însemna să ai această concepție despre lume și viață.

Prin două articole, unul publicat în 1905 și celălalt în 1915, despre teoria relativității, Albert Einstein a zguduit din temelii concepția modernă despre lume și viață. Constatarea că universul este în continuă expansiune a dus la concluzia că universul are un început, a cărui dată poate fi calculată (teoria big bang). Prin urmare, materia și energia nu sunt veșnice. Mai mult, prin pătrunderea savanților în lumea atomică și sub-atomică prin fizica quantică, s-a ajuns la constatarea că în lumea quanticii totul se întâmplă pe baza altor legi decât cele stabilite prin concepția modernă.

A avut loc o schimbare de paradigmă. O paradigmă este un cadru general mental pe care ni l-am creat și prin care înțelegem lumea și viața. Paradigma modernă s-a prăbușit și ea a fost înlocuită cu o nouă paradigmă, numită postmodernism.

Două sunt elementele noi intrate în schemă. În paradigma modernistă, un element de bază era determinismul, adică ideea că totul poate fi determinat de noi pe baza legilor fizicii și a legilor cosmice. Dar când savanții au intrat în lumea fizicii quantice, au constatat că aici sunt o serie de date care nu pot fi determinate de noi cu precizie. Al doilea element de bază era cel al certitudinii că totul va fi întotdeauna așa cum a fost din totdeauna, dar savanții au constatat că  în lumea quantică domnește incertitudinea. Principiul nedeterminismului și al incertitudinii au zguduit încrederea oamenilor că pot cunoaște totul. S-a ajuns la pesimism cu privire la adevăr. S-a introdus teoria că fiecare om își are adevărul lui.

Așa s-a ajuns la prăbușirea modernismului și s-a intrat în postmodernism. Epoca modernă s-a terminat cândva pe la anul 1,980. De atunci a început epoca postmodernă.

Categorii