Isus, Imparatia cerurilor si noi, oamenii - partea 2

A fi in Imparatia lui Dumnezeu este un lucru atat de mare incat sacrifici orice altceva numai ca sa traiesti in aceata realitate a lui Dumnezeu.

În partea întîi a acestui articol, am văzut cum Isus este contestat, întâi de Ioan Botezătorul, apoi de mulţimile din cetăţile în care a predicat despre Împărăţia lui Dumnezeu şi în care a făcut minunile Lui. În cadrul acesta de criză, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, Isus anunţă solemn că toate lucrurile din univers au fost puse de Dumnezeu Tatăl în mâinile Lui, că singurul care Îl cunoaşte şi Îl revelează pe Dumnezeu este El şi apoi face invitaţia ca toţi oamenii să-şi însuşească învăţătura Lui, să se unească cu El şi să-L ia pe El ca model de bunătate, prin blândeţe şi smerenie.

În capitolul 12, criza ajunge la culme. Prin faptul că ucenicii Lui au cules spice în ziua sabatului, şi S-a proclamat şi „Domn al sabatului” şi prin vindecarea în zi de sabat a unui om cu mâna complet paralizată, fariseii au decis că Isus a devenit totalmente eretic şi că trebuie să I se pună capăt zilelor. Dar Isus, cu nimic tulburat de toate acestea, continuă să vindece pe toţi cei ce veneau la El. Matei introduce aici citatul mesianic din Isaia 42:1-6, ca să confirme încă odată că Isus este profețitul Mesia.

Apoi intervine uluitoarea minune prin care Isus vindecă un om care era şi orb, şi mut şi demonizat. Mulțimile înclinau acum să creadă că El este cu adevărat Mesia! Fariseii le-au spus atunci mulțimilor că Isus face aceste minuni cu ajutorul șefului demonilor, cu Satan. Acuzație mai mare ca aceasta nu putea fi făcută!

Isus Îşi păstrează calmul şi decide că aici este prilejul să introducă şi mai puternic învăţătura Lui despre Împărăţia lui Dumnezeu.

El explică lucrurile astfel. Dacă El ar scoate demonii cu ajutorul lui Satan, ar însemna că împărăţia lui Satan este divizată şi o parte se luptă cu alta, ceea ce ar arăta că această împărăţie a răului ar fi pe punctul de autodistrugere. Dar mai există o posibilitate de explicare a lucrurilor, şi anume, ca El să scoată duhurile rele cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu. Lucrul acesta, în mod evident, ar însemna că Împărăţia lui Dumnezeu a coborât pe pământ şi că ei se confruntă cu această nouă realitate istorică. Isus continuă şi explică situaţia prin pilda cu un om puternic, căruia cineva îi invadează locuinţa, îl leagă şi apoi îi jefuieşte locuinţa. Este clar că El este cel care a invadat locuinţa lui Satan şi acum îi jefuieşte lucrurile, adică îi cucereşte pe oameni.

Abia acum, Isus pornește la atac. O minune mai mare decât vindecarea unui demonizat mut şi orb  cu greu ar putea fi imaginată şi o asemenea minune numai Duhul lui Dumnezeu putea să facă. Dar ei au spus că El a făcut această minune cu ajutorul lui Satan! De fapt, ei Îl numeau Satan pe Duhul Sfânt. Isus pronunță verdictul: O asemenea monstruozitate nu poate fi iertată!

Fiți foarte atenți: Când are loc un eveniment pe care numai Duhul Sfânt îl poate face, să nu îndrăzniți să spuneți că omul prin care are loc acel eveniment lucrează cu duhul celui rău. Acesta este păcatul împotriva Duhului Sfânt!

Domnul Isus continuă şi explică astfel situația:

„Pui de vipere, cum ați putea voi să spuneți lucruri bune, când voi sunteți răi? Căci din preaplinul inimii vorbește gura. Omul bun scoate lucruri bune din cămara bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din cămara rea a inimii lui. Vă spun că în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi condamnat” (Matei 12: 34-37).

Să ne uităm cu atenţie la ce spune Domnul Isus aici. Omul este răspunzător la judecata lui Dumnezeu de cuvintele pline de răutate pe care le rosteşte. El nu se poate scuza că „n-a ştiut”, sau „n-a avut ce face” şi nici măcar că dacă a fost rău de la natură era normal să comită acel act de răutate.

Lucrul acesta reiese din ce spune Domnul Isus, ca introducere la acet text (versetul 33). Intenţionat n-am redat acest text, ci îl redau acum, deoarece el ne preocupă în cel mai înalt grad:

„Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău; căci pomul se cunoaşte după rodul lui” (Matei 12:33).

Este adevărat că dacă pomul este bun, atunci şi rodul lui este bun, şi invers, dacă pomul este rău, şi rodul lui este rău. Dar ascultaţi! Voi faceţi ca pomul vostru să fie bun şi voi faceţi ca pomul vostru să fie rău. De aceea voi răspundeţi la judecata lui Dumnezeu de răul pe care l-aţi făcut şi voi veţi fi recompensaţi pentru binele pe care l-aţi făcut.

Dar oare poate un om care este rău să se facă pe sine însuşi bun? De vreme ce Domnul Isus spune lucrul acesta, înseamnă, nu numai că este posibil să se schimbe, ci mai mult, omul va răspunde la judecata lui Dumnezeu dacă a făcut-o sau nu!

Am arătat deja că tot ce găsim scris în capitolele 11-33 formează un singur bloc de material şi că totul este astfel aranjat încât un pasaj să fie explicat de celelalte, dinaintea şi din urma lui.

Să ne uităm deci la context. Fariseii au auzit deja proclamaţia lui Isus despre autoritatea revelatorie pe care a primit-o El de la Dumnezeu Tatăl, şi au auzit chemarea Lui să vină la El şi să ia asupra lor jugul învăţăturii Lui, care le va da şi eliberare şi împlinire şi transformare după chipul bunătăţii lui Dumnezeu. Acum, au văzut cu ochii lor manifestarea puterii lui Dumnezeu în vindecarea miraculoasă a orbului mut şi demonizat, pe care numai Duhul lui Dumnezeu o putea face. În loc să se lase convinşi de puterea lui Dumnezeu şi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, primindu-L în ei pe Trimisul lui Dumnezeu, ei au decis să stea de partea lui Satan şi astfel să rămână în împărăţia lui. Dacă ei s-ar fi lăsat convinşi de atâtea evidențe şi dacă ar fi trecut sub autoritatea lui Isus, şi ar ar fi acceptat învăţătura Lui şi modelul Lui, ar fi devenit ca El, blânzi şi smeriţi cu inima ca El!

Contextul acestei învăţături se continuă în capitolul 13, şi acolo găsim confirmarea că interpretarea noastră este corectă.

Domnul Isus explică astfel pilda semănătorului:

„Cel ce aude Cuvântul privitor la Împărăţie şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui.”

De aici sărim la modul în care explică Isus cazul al patrulea, sămânţa căzută în pământ bun:

„Iar sămânţa căzută în pământ bun  este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci” (Matei 13:19 şi 33).

Să observăm mai întâi că se dă o luptă pentru mintea omului între Isus, care seamănă învăţătura Lui despre Împărăţia lui Dumnezeu şi „cel rău”, care caută să scoată din mintea omului această învăţătură.

Deosebirea dintre primul pământ, adică primul om, şi al patrulea pământ, adică al patrulea om, este una singură: primul nu înţelege Cuvântul despre Împărăţie, iar al patrulea îl înţelege!

Numai atât? Ce se ascunde în acest cuvânt „înţelege”? O altă pildă ne dă răspunsul. Impărăţia lui Dumnezeu se aseamănă cu un om care a găsit o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o ascunde, şi de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea” (Mat.13:44).

Comoara este atât de mare încât merită ca omul să vândă tot ce are şi să intre în posesia uriaşei comori. A fi în Împărăţia lui Dumnezeu este un lucru atât de mare încât sacrifici orice altceva numai ca să trăieşti în aceată realitate a lui Dumnezeu.

Să ne uităm cu atenţie din nou: Omul care înţelege ce este Împărăţia lui Dumnezeu este „pământul bun”, adică este un om bun!

Ni se cere efortul de a privi cu atenţie învăţătura Domnului Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu până când o înţelegem. Aceasta este calea spre bunătate.

Categorii