Isus, Imparatia cerurilor si noi, oamenii - partea 1

In al doilea rand, traind dupa invatatura lui Isus si in unire cu Isus, viata devine implinire, satisfactie, bucurie!

Ca să vedem cum se leagă laolaltă elementele din acest titlu, trebuie să ne uităm la tabloul pe care ni-l oferă evanghelistul Matei în capitolele 11-13 din Evanghelia lui.

Matei grupează învăţăturile lui Isus în cinci blocuri de material, corespunzând cu cele cinci cărți ale lui Moise. Le veți recunoaște dacă veți vedea că fiecare bloc se încheie cu cuvinte ca acestea: „După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea” (Matei 7:28; 11:1; 12:53; 19:1 şi 26:1).

Grupajul al 3-lea, cuprinde învăţături despre  cele trei subiecte puse de mine în titlu. La prima citire a acestor capitole căpătăm impresia că ele sunt alcătuite din învăţături disparate, fără legătură logică între ele. Abia după o analiză profundă a fiecărui fragment, începem să discernem legătura dintre ele. Noi nu avem aici spațiul necesar pentru un studiu amănunțit al fiecărui pasaj. Le vom selecta pe cele mai importante şi,  la urmă, cititorul va putea să vadă că întregul bloc de material formează o unitate.

La începutul capitolului 11, Ioan Botezătorul este în închisoare. El trimite câțiva dintre ucenicii Săi să-L întrebe pe Isus dacă El este așteptatul Mesia, sau va veni un altul. Evident, Ioan aștepta ca Isus să fie Mesia, dar, pentru Ioan, ca şi pentru toţi concetățenii săi, aceasta însemna să facă eliberarea de sub robia romană, şi când colo, Isus se ocupa cu datul unor învăţături despre bunătate, despre răspunsul la ură cu iubire şi petrecea restul timpului cu vindecarea bolnavilor. Isus îi răspunde cu cuvinte din profetul Isaia, care îl definesc pe Mesia tocmai prin acțiunile pe care le făcea Isus. Prin acestea, Isus căuta să-i schimbe lui Ioan concepția despre ce trebuie să fie Mesia.

În timp ce ucenicii lui Ioan se duceau să-i ducă lui Ioan răspunsul, Isus le-a spus ascultătorilor Săi mai multe lucruri extraordinare despre Ioan. Ceea ce ne interesează pe noi sunt aceste cuvinte: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăția cerurilor se ia cu năvală şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea. Căci până la Ioan au prorocit toţi proorocii şi Legea” (Mat. 11:12-13). Ceea ce spune Isus este că odată cu Ioan Botezătorul s-a încheiat o mare epocă din istorie şi a început o altă epocă: A venit pe pământ „Împărăția cerurilor” şi cei ce o văd şi o înțeleg dau buzna şi intră în ea.

În următorul pasaj, Isus comentează faptul că oamenii l-au respins pe Ioan fiindcă era prea auster, apoi despre Sine spuneau că este „un mâncăcios şi un băutor de vin, un prieten al vameșilor şi al păcătoșilor” (Mat.11:19).

Apoi se referă la oamenii din orașele şi din satele unde a predicat şi a făcut minuni  şi constată că ei „nu s-au pocăit”, adică nu i-au acceptat învăţătura şi nu au acceptat să gândească şi să trăiască aşa cum i-a învățat El, ca oameni buni, ca oameni ai păcii.

Să rezumăm situația. Din punctul de vedere al lui Ioan Botezătorul şi al majorității iudeilor, Isus reprezenta o mare dezamăgire. Isus Însuşi mărturisește că oamenii din orașele şi satele unde a predicat şi a făcut minuni nu i-au acceptat mesajul.

Situația era una de criză majoră. Din punct de vedere uman, era o situație de faliment total. Vom vedea în capitolul următor cât de furioase devin atacurile împotriva Lui.

Cum acționează Isus în situația aceea? Trebuie să subliniem modul în care continuă Matei: „În vremea aceea…” adică în vremea aceea de respingere şi de aparent eșec, „Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți şi pricepuți şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud pentru că aşa ai găsit tu cu cale” (Mat.11:25-26).

Cei care Îi acceptaseră învăţătura şi alcătuiau grupările Lui de ucenici erau oameni fără poziții sociale speciale. Din punctul de vedere al lumii, erau niște „prunci”, erau niște copii. Dar Isus știa că aceștia erau aleșii lui Dumnezeu şi El se încredea în ceea ce alegea Tatăl Său!

Apoi, Isus face două declarații monumentale, una despre Sine şi Dumnezeu şi a doua despre noi, oamenii. Iată prima declarație solemnă şi măreață:

„Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel, nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să I-L descopere” (Mat.11: 27).

Cunoaștere deplină există doar între Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său, Isus Cristos. Dar cunoaşterea aceasta devine o ofertă pentru noi: Fiul, adică Isus Cristos, a venit la noi tocmai ca să ni-L facă cunoscut pe Tatăl. Această posibilitate extraordinară ne este oferită dacă ascultăm a doua declarație a Fiului care este de fapt chemarea Lui extraordinară, chemarea Lui solemnă, măreață şi atotcuprinzătoare, nu numai pentru cei ce-L ascultau atunci în Galileea, ci pentru oamenii de pretutindeni şi din toate epocile care urmau să vină:

”Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11:28-30).

Invitația aceasta este esențială pentru cei ce vor să aibă o relație personală cu Isus. Ca să ai o asemenea relație, trebuie să știi la ce te cheamă El şi să răspunzi integral la tot ce-ţi cere El.

Să analizăm deci această chemare.

Este adresată unor oameni „trudiți” şi unor oameni „împovărați.” Oamenii trudiți erau grecii care de secole căutau adevărul şi erau frustrați că nu-l găseau. Trudiți erau evreii cărora învățătorii lor religioși „le leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște” (Mat.23:4).

Dar cheia înțelegerii invitației stă în cuvintele „jugul Meu”. Pe vremea aceea, când un tânăr intra ucenic la un rabin, se spunea că el „a luat jugul Legii”. Cuvântul „Legea”, redă cuvântul ebraic „Torah”, care de fapt înseamnă „învăţătura”. Un tânăr care intra ca ucenic la un rabin, stătea în școala acestuia zece ani, până învăţa pe de rost cele cinci cărți ale lui Moise şi tot pe de rost învăţa şi cele patru interpretări ale fiecărui verset din această învăţătură.  Noi ştim că Isus a început şi El o școală şi Şi-a luat ucenici, dar El nu-i învăţa legea (învăţătura) lui Moise, ci-i învăţa propria Lui învăţătură.

Când Isus invită toată populația din Galileea cu cuvintele „veniți la Mine şi luați jugul Meu”, El le cerea la toţi să-şi însușească învăţăturile Lui şi „să se pocăiască”, adică să-şi schimbe felul de a gândi, adică să înceapă să gândească şi să trăiască după învăţătura Lui. Isus îi asigura că dacă vor face lucrul acesta vor găsi odihnă pentru sufletele lor (pentru mintea lor şi pentru simțămintele lor), adică vor ajunge la satisfacție, la împlinire şi la eliberare. Când Isus spunea, „jugul Meu este bun şi sarcina mea este ușoară”,  El făcea două lucruri esențiale: Întâi, îi chema pe oameni la unire cu Sine: „jugul” exprima această unire şi spunea că ei nu vor mai trage la jugul vieții singuri, ci o vor trăi în unire intimă cu El Însuşi. În al doilea rând, trăind după învăţătura lui Isus şi în unire cu Isus, viaţa devine împlinire, satisfacție, bucurie!

Invitația lui Isus mai cuprindea încă un element esențial: „învățați de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima.” Blândețea este un aspect esențial al bunătății: ea definește modul atent, amabil, delicat de a trata cu o altă persoană.  Smerenia definește capacitatea de a pune pe celălalt pe primul plan şi de a căuta în primul rând interesele celuilalt. Aceasta era, deci, invitația la o școală a bunătății.

Prin urmare, învăţătura lui Isus, modelul lui Isus şi unirea şi trăirea în unire cu Isus, reprezintă elementele esențiale ale invitației şi ale ofertei lui Isus.

Să reținem că Isus vorbea despre legătura Lui intimă cu Tatăl şi făcea această invitație la intrare în școala Lui, în atmosfera de criză cauzată de faptul că Ioan Botezătorul era dezamăgit de El, mulțimile Îl considerau un bețiv şi un prieten al păcătoșilor şi, cu toate minunile pe care le-a făcut între ei, nu i-au acceptat învăţăturile.

În capitolul următor (cap.12), criza se adâncește. În ciuda atacului furios împotriva Lui, Domnul Isus ne dă acolo şi în cap.13, cheia pentru a ne transforma în oameni buni. Vom vedea lucrul acesta în articolul următor.

Categorii