Tata uita

Sunt atatea lucruri bune si minunate in caracterul tau.

Ascultă, fiule: îţi spun lucrurile acestea în timp ce tu dormi, cu o mânuţă sub obraz şi cu buclele tale blonde ude lipite de fruntea ta umedă. M-am furişat în camera ta foarte încet. Cu câteva minute în urmă, în timp ce-mi citeam ziarul în bibliotecă, un val rece de remuşcări mi-a cuprins inima. Vin la pătuţul tău copleşit de vinovăţie.

Mi-am amintit cum m-am purtat cu tine, fiule: Am fost dur cu tine. Te-am certat când te îmbrăcai să mergi la şcoală fiindcă abia ţi-ai udat faţa în loc să te speli cum trebuie. Am strigat la tine fiindcă nu ţi-ai curăţat ghetuţele. Am ţipat când ţi-ai împrăştiat lucrurile pe jos.

La micul dejun iarăşi ţi-am băgat de vină. Ai vărsat ceva pe masă. Ai înghiţit în fugă mâncarea. Ţi-ai pus coatele pe masă. Ai pus prea mult unt pe pâine. Şi când tu plecai spre şcoală şi eu mă indreptam spre metrou, tu te-ai întors, mi-ai făcut cu mâna şi mi-ai zis: „La revedere, taty”, eu m-am încruntat şi ţi-am răspuns: „Îndreaptă-ţi umerii!”

Apoi, după masa târziu, am început din nou. Am venit spre casă şi te-am spionat, cum stăteai în genunchi jucându-te cu bile, şi am văzut că ai găuri în şosete. Te-am umilit în faţa prietenilor tăi făcându-te să mergi înaintea mea spre casă. Şosetele sunt scumpe – şi dacă le-ai fi cumpărat tu ai fi fost mai atent cu ele.  Imaginează-ţi asta, fiule, de la un tată!

Îţi aduci aminte, mai târziu, când eu citeam în bibliotecă, tu ai intrat timid, cu un fel de privire vinovată în ochi? Când ţi-am aruncat o privire peste ziar, deranjat că mă întrerupi, tu ai ezitat la uşă. „Ce vrei?”, ţi-am spus eu scurt şi aspru.

Tu n-ai zis nimic, ci ai alergat ca o furtună şi ţi-ai aruncat braţele  în jurul gâtului meu şi m-ai sărutat, şi braţele tale mici m-au strâns cu o dragoste pe care Dumnezeu a făcut-o să înflorească în inima ta şi pe care nici nepăsarea mea n-a putut-o ofili. Şi apoi ai plecat şi ţi-am auzit micii tăi paşi pe trepte, mergând sus în camera ta.

Ei  bine, fiule, imediat după aceea ziarul mi-a alunecat din mâini şi o teamă plină de o teribilă durere a venit peste mine. Ce mi-a făcut obiceiul meu? Obiceiul de a băga de vină şi de a mustra – cu aceasta îţi răsplăteam eu pentru că erai un copil! Nu că nu te iubeam; dar aşteptam prea mult de la tine. Te măsuram cu măsura anilor mei.

Şi sunt atâtea lucruri bune şi minunate în caracterul tău. Inimioara aceea a ta era mare ca zorile ce se revarsă peste dealuri.  Aceasta s-a arătat când  dintr-un impuls spontan ai alergat şi m-ai sărutat şi mi-ai spus: ”Noapte bună, taty:” Nimic nu mai contează în seara asta, fiule. Am venit la pătuţul tău prin întuneric şi am îngenuncheat acolo, plin de ruşine!

Este o slabă ispăşire; ştiu că n-ai înţelege aceste lucruri dacă ţi le-aş spune când eşti treaz. Dar mâine voi fi un tată adevărat! Mă voi juca cu tine, şi voi suferi când suferi tu şi voi râde când râzi tu. Îmi voi muşca limba când vor mai veni cuvinte de nerăbdare. Voi continua să spun ca într-un ritual: „Nu-i decât un copilaş – un mic băieţel!”

Vina mea a fost că te vedeam ca pe un om mare. Dar aşa cum te văd eu acum, adunat şi dormind în pătuţul tău, văd că încă  nu eşti decât un baby. Mai ieri erai în braţele mamei tale cu căpşorul pe umărul ei.

Am pretins prea mult de la tine, mult prea mult!”

 

Extras din cartea lui Dale Carnegie: Cum să-ţi faci prieteni şi cum să influențezi oamenii.

Categorii